Este surprinzător cât de puțin am ajuns să cheltuim pe aplicații pentru iPhone

de: Alexandru Puiu
31 03. 2016

Există foarte multe aplicații de iPhone gratuite, dar și foarte multe care sunt contra cost, cei mai mulți dintre noi însă, s-au decis să nu mai investească prea mulți bani în acest domeniu.

În urmă cu câțiva ani, când au apărut primele smartphone-uri, interesul sau, mai bine zis, entuziasmul pentru experimentarea de aplicații era la un cu totul alt nivel. Între timp, ne-am cam plafonat cu toții când vine vorba de instalarea unor aplicații de iPhone, iar acest trend se poate observa și într-un studiu recent publicat de compania Sensor Tower.

În teorie, respectiva analiză a fost realizată printre utilizatorii de iPhone din Statele Unite, dar este foarte probabil ca trendul să fie valabil la nivel global. Mai mult decât atât, sunt șanse ca în SUA, internauții să fie mai generoșii cu dezvoltatorii de aplicații decât în alte colțuri ale mapamondului.

Revenind la cifrele exacte, se pare că aproximativ 35 de dolari pe an a ajuns să cheltuie în medie un posesor de iPhone atât pe aplicații, cât și pe achiziții in-app. Având în vedere numărul foarte mare de aplicații gratuite pe care le puteți găsi în Apple AppStore, valoarea nu este absurdă, dar e cu siguranță mult mai mică decât în urmă cu 3-4 ani.

Defalcând acea valoare per tipuri de aplicații, se pare ca cea mai mare parte din respectiva sumă medie se duce pe jocuri, aproximativ 70%. Cu alte cuvinte, suntem tentați să cheltuim aproximativ 25 de dolari anual pe divertisment mobil. Pe locul al doilea, se află muzica, cu aproximativ 3,4 dolari în medie, raportați la totalul de 35. Pe același sistem, aproximativ 1,8 dolari cheltuim pe aplicații de rețele sociale, iar un alt dolar este investit în programe de divertisment care nu sunt jocuri. Pe aplicații din categoria lifestyle se duc 40 de cenți și 6,8 dolari sunt investiți în programe din 18 alte categorii.

Per ansamblu, studiul celor de la Sensor Tower confirmă un trend început în urmă cu câțiva ani prin care se atestă faptul că nu mai suntem la fel de curioși să ne instalăm aplicații noi.